Scrisoare Cezar Petrescu catre Panait Istrati (1931)

Scrisoare Cezar Petrescu catre Panait Istrati (1931)
de Cezar Petrescu



Vezi dumneata, eu dintr-un punct de vedere valabil, sunt un om pierdut.
Un literator. Un profesionist.
Ce poate sa fie mai iremediabil pierdut?
Prins intr-un angrenaj de unde nu mai este scapare, scriu carti, scriu una dupa alta, cu monotonia aproape pasiva a mestesugarului care bate cuie in talpa, pe scaunasul lui de la fereastra, in subsol. Si cu mizeria constiintei ca fac ceva mai putin folositor lumii, ca o calfa care bate tintele in talpa. Nu privesc afara, sa nu ma ispiteasca soarele si tot ce e liber si bun. Chiar si ce-ar fi urat si trist, caci in a te amesteca in aceasta e inca o voluptate, fiindca e viata traita. Pe urma, cand vine ziua de plata, dupa rafuiala cu editorii, imi folosesc libertatea si simbria in chipul cel mai ticalos cu putinta. Beau - de-am devenit o celebritate a rezistentei in felul meu, joc carti disperat, ma tin grapa de fustele muierilor. Pana ce intru iarasi la scaunas, pocait, sa nu privesc la viata cea vie de afara (...)
Ce vrei? M-am trezit fara sa gandesc, cu o putere in mana. Acea disperare de viata, acea insetare de altceva pe care o pun in scrisul de ziar sau in romanele cate le scriu, doua sau trei pe an; acea disperare si insetare pe care le pun si in patimile mele (nici nuinteleg sa le infranez, fiindca-mi sunt scumpe), au fara voia mea, fara gandul meu, un rasunet nemeritat in multime. Au mers si ele la inima. Ma mir, caci scrisul meu e negru si crud. Si ma simt raspunzator fata de o multime pe care mai mult sau mai putin o mistific, fiindca, ea vede o durere, e rascolita de o durere, acolo unde eu nu mai pot pune decat un suflet uscat. Poate peste capul meu, numai prin faptul ca traiesc pe lume fara niciun stapan, fara sgardita niciunui partid, a unei grupari, a unui cenaclu; poate din aceasta independenta indarjita care se macina in vid, cititorul, multimea dumitale, vede altceva, ce exista in mine si eu nu stiu sa vad.
Mi-o spun atatea scrisori sute si mii.
Mi-o spun atatea inserari de dreptate, ce mi se spovedesc si cer deslegare.
Ce sa fac cu ele? Ce poate o inima uscata de literator?
Vezi, ce scrisoare ciudata?

(1931)




Scrisoare Cezar Petrescu catre Panait Istrati (1931)


Aceasta pagina a fost accesata de 2645 ori.